Ei chiar s-au iubit...

  Mi-a fost greu sa cred la inceput.Parea scos din imaginatia ei,mi se parea ca este doar o poveste urzita,doar din dorinta ei de a fii asa.
   N-am sa uit zilele cand imi povestea despre el,acel fat-frumos ce ii furase inima numai cu o privire si un zambet,acel blestemat  care a facut-o sa sufere cu prima minciuna...Acel om care ii schimba-se viata,care devenise totul pentru ea.
   Ea era o pustoaica ce nu a cunoscut dragostea pana atunci,era un copil nebun ce se juca cu sentimentele fara teama de a fii ranita,in definitiv ce putea sa doara asa tare?
   Era fetita cu o naivitate si o blandete aparte,o adolescenta ce privea viata prin ochi de copil.Imi era drag de ea,caci datorita ei nu uitam de copilarie,nu uitam de inocenta,era speciala prin felulu ei de a fii.
    Zi tarzie de toamna,o banca in parcul ei preferat,doi ochi sclipind asemeni a doi luceferi...asa imi amintesc ca a inceput povestea ei.
    E ciudat cum mi-a ramas intiparita in memorie chiar si dupa atata timp acea privire ce descoperise pentru intaia data iubirea.Parca si acum ii zaresc obrajii imbujorati numai la auzirea numelui lui.
    Nu il cunostea de mult timp si totusi parca il cunostea din totdeauna,abia il vazuse de 2 ori si deja il stia pe de rost.
    El,el ii facea fiecare zi speciala,o facea sa se simta speciala,cuvinte dulci,imbratisari adanci,priviri intense...inceput promitator.
    Ea,ea era fericita cum nu a fost niciodata pana atunci,era un nou inceput,ceva de care nu a mai avut parte,descoperea o alta parte a vietii.
    Ar fii fost frumos ca totul se dureze,dar cum este normal nimic nu tine la nesfarsit.
    N-am sa pot uita nici prima clipa cand i-am vazut luceferii inecati in albastrul lacrimilor ei amare,nu am sa ii pot uita prima privire plina de durere.
    Nu cred ca am cum sa uit cand mi-a zis cu atata seninatate:"M-a ranit,dar ma iubeste!"
    A iubit copila mea,a iubit cu toata fiinta,s-a lasat pe ea de-o parte pentru ei,dar iubirea ei nu a condus-o decat la durere,caci in final a ramas doar o inima sfasiata din tot ce a fost copilu nebun de altadata.
   Mi-ar fii foarte greu sa ii scriu firul intregii povesti,povestea ei trista de amor,dar acum ,dupa atata timp sunt sigura ca s-au iubit.Si stiu ca el nu ar fii vrut sa raneasca un suflet fara vina,dar mai presus de el a fost timpul,circumstantele,destinul...destinul ce nu a vrut infaptuirea legamantului a doi copii...
   

  Ce vreau acum?...ce mi-as dori?nu stiu...

  Poate un pic de lumina... poate un pic de caldura ... poate macar un hohot de plans sau de ras ... sau poate doar acest nimic in care ma afund ...

  Poate mi-as dori sa il am pe el,sau sa ma instrainez de tot...poate as vrea o imbratisare,sau un ADIO si un nou inceput.

  Uneori...ma simt...un pumn de cuvinte nerostite...ma ascund in mine..si...tac...doar ochii imi vorbesc,spunand ceea ce sufletul nu poate rosti.

  As vrea sa urlu ca nu mai pot,as vrea sa zbier ca imi ajunge,dar cuvintele imi raman intepenite si mute.Nu imi ramane decat o privire ce licare vrand sa se faca ascultata...Dar in zadar.

  Ecourile soptesc in fundal ca nu mai merge.Ca totul are un sfarsit.Apoi ca prin minune o voce asurzitoare striga k totul este posibil,kiar si imposibilul.As vrea sa cred,dar totul pare efemer.

  Un moment de respiro,gandurile astea au navalit toate peste mine si nici macar nu au sens.

  Relax...imi dau seama ca in realitate nu inteleg ce se intampla,citesc inca o data randurile precedente si parca nimic nu imi apartine.

  Totul este lipsit de noima.

  Despre ce vorbeam?

  Nu mai stiu...in fine...inchid ochii si ma afund din nou spre nimic...

 

 

 

  

O simpla poveste

   De fiecare data imi zicea:"ar trebuii sa incerci sa treci peste trecut!".Puneam capul in pamant fataindu-ul alene de jos in sus,astfel aprobandu-l,desii in mintea mea era cu tot altceva.Se uita la mine,zambind prieteneste,acel zambet siret in coltul gurii,ma cuprindea cu bratele lui puternice dar in acelas timp atat de protectoare,dupa care continua:"copilul meu,o sa trecem impreuna peste."

    Ma ghemuiam la pieptul lui ca si cand acolo nimic rau nu avea sa mi se intample,da,pieptul lui era fortareata mea,suspinam,strangeam usor din dinti,imi lasam trupul sa se muleze usor peste al lui.Nu intelegeam cum reusea sa ma inteleaga de ficare data.Nu reuseam sa pricep cum el,trecea peste durerea de a ma stii a altuia doar pentru a ramane langa mine.

    De ce ma iubea cu atata forta cand eu nu meritam?De ce?

    Ma chinuiam in zadar sa caut un raspuns concret si foarte filozofic,caci el defapt era mai simplu decat vroiam eu sa inteleg...pur si simplu...el ma iubea pur si simplu...fara niciun motiv.

    Dar eu?Eu de ce daca eram inca prinsa in trecut,daca inca suspinam dupa acel cineva,ma simteam atat de bine in bratele lui?De ce tanjeam dupa fiecare sarut si tresaltam la fiecare "te iubesc!"?

    Era ciudat,eram ciudata.Ma enerva groaznic sa nu stiu ce este cu mine,caci demult nu mai eram stapana pe ceea ce simtea inima.

    Eu nu ma intelegeam ,dar paradoxal el stia tot ce gandesc,tot ce simt,desii eu nu aveam curajul sa ii marturisesc.Stia cand ii ascund cate ceva,stia cand mint,cand nu sunt in apele mele.Ma cunostea mult prea bine intr-un timp relativ scurt.

    Am decis sa raman langa el exact cum ma ruga-se.M-am acomodat cu ideea ca el e acolo mereu,m-am obisnuit cu prezenta lui atat de tare incat nu suportam ideea ca intr-o zi as putea sa il pierd din vina mea.

    La putin timp obisnuinta s-a dovedit a fii dragoste,surprinzator si in acelas timp superb.El,prin felul lui de a fii mereu langa mine,a reusit sa imi strapunga inima,sa ma faca sa uit trecutul fara a realiza.Da,el m-a facut sa il iubesc....

Lamuriri

  Cum am inceput sa scriu sau de ce scriu?De ce nu fac orice altceva in timpul asta?Mi-au fost puse de mult prea multe ori intrebarile astea.

  Pentru aceia care au incercat macar o clipa sa inteleaga dar nu au reusit am sa explic.

  Am inceput sa scriu acum vreo 5 ani.A fost mai mult o joaca.O faceam impreuna cu alte doua prietene.Era un fel competitie,sa vedem care are mai multa imaginatie.Cu timpul joaca mea a inceput sa se transforme in pasiune,in evadare de o lume nebuna care imi cerea sa ma maturizez prea devreme.Era felul meu de a ma simtii libera.Mult timp a fost asa.Era mult mai usor sa imi astern gandurile pe o foaie de hartie decat sa ma plang de tot ce mi se intampla  cuiva anume.Cred ca mai degraba pe la varsta aia detineam un fel de jurnal.Pe parcurs lucrurile s-au schimbat putin.Am inceput sa scriu inspirata de povestile prietenilor mei,inspirata de refrenul unei melodii,sau pur si simplu sa scriu lucruri fictive.

  La intrebarea:"De ce nu fac altceva in timpul asta?"raspunsul e simplu.Fac orice face o adolescenta de 17 ani.Ies cu prietenii,cu prietenul,merg prin discoteci,petreceri,umblu peste tot,dar imi place sa dedic timp si scrisului.

  Mi se pare superb cand scriu nijte randuri care sunt citite de oameni ce se regasesc prin ele.Imi place cand aud pe cate cineva ca imi zice:"Am trecut si eu prin ceva asemanator."

  Nu tot ce scriu se bazeaza pe ce am trait doar eu,cum am spus,vietiile prietenilor mei,oamenilor care ma inconjoara sunt sursa mea de inspiratie,deci intr-o oarecare masura ei sunt autorii randurilor mele.

  Mi s-a reprosat ca scriu lucruri triste.Nu scriu lucruri triste,scriu lucruri care stiu ca ajung la inima,scriu in primul rand pentru mine,deci am dreptul sa aleg despre ce vreau sa vorbesc.Nu oblig pe nimeni sa imi citeasca "creatiile",iar celor care le citesc si se regasesc in ele,sau celor care pur si simplu le am atras atentia le multumesc.

   Hmmm...sper ca am lamurit destule probleme prin tot ce am subliniat mai sus.Celor care nu ma inteleg nici acum le urez bafta pe viitor[:))]

Adio!

3 dimineata.telefonul suna zgomotos
-Alo!
-Buna!
Ea ramane fara voce,iar telefonul ii cade pe asternut.
-Aaaa...scuza-ma ca te sun la ora asta...~contina vocea din telefon~...vroiam doar sa vad ce mai faci.
Ridica telefonul,cu o oarecare retinere il aduce din nou la ureche si cu o voce tremurata ii raspunde:
-Cred ca ai gresit numarul.dupa care inchide,suspina usor,isi sterge lacrima ce i se prelinse pe furis pe obrazul ei rece si isi aseaza din nou capul pe perna.
  Dar nu trec nici 5 minute ca telefonul suna din nou.Respinge apelul.Apoi primeste un mesaj scurt:"Te rog,doar asculta-ma".Respira parca mai greu ca niciodata si tremura toata.Sta o clipa,incearca sa isi revina si raspunde din nou.
-Ce doresti?
-Vreau doar sa te vad.Sa iti vorbesc.
-Nu,nu ne vom vedea.Noi am vorbit suficient,sau cel putin asa ai decis tu,atunci.
Iarta-ma!Nu stiu ce a fost cu mine.M-am lasat dus de val,influentat de prieteni,am ajuns sa cred ca ea e ce imi doresc.Dar nu a fost asa.
-Ba da.Ea este ce ai cautat.Tu ai avut de ales si ai ales-o pe ea.De ce ma suni acum pe mine?Du-te la ea,eu m-am obisnuit fara tine.
-Ne-am despartit in seara asta...
-Aha.Imi pare rau,sigur o sa va impacati.
-Nu,nu o sa mai existe o astfel de data.S-a terminat definitiv.Eu vreau sa fiu cu tine.
-Stii?eu chiar m-am saturat sa fiu doar rezerva care iti umple timpul atunci cand ea s-a plictisit de tine...ii raspunde fata abia reusind sa isi stapaneasca lacrimile...M-am saturat ca tu sa profiti de dragostea mea,ca mai apoi sa uiti de tot dor cand pocneste ea din degete.Mi-ai promis de atatea ori ca "nu o sa mai existe o alta data"incat mi-a ajuns.Eu nu mai vreau sa fiu doar "cealalta",cea care e mereu aici cand te simti singur,cand ea nu te mai vrea.Ai ales-o pe ea.ramai cu ea.
   Baiatul ramane fara cuvinte.Nu stia ce sa mai spuna,Poate intr-adevar reusise sa inteleaga cat rau ia facut ei,persoana care il iubise cel mai mult pana atunci.S-au poate pur si simplu incerca in tacere sa isi gaseasca o noua replica pentru a o putea convinge sa il ierte pentru a mia oara,pentru a se intoarce la el.
   Ea nu ii da voie sa isi gaseasca cuvintele,ofteaza adanc,ca si cum s-ar fi eliberat dintr-o teminta,teminta in care el ii capturase sufletul de atata timp si ii zice:
-Abia acum realizez ca m-am indragostit de o iluzie.De baiatul care credeam eu ca esti,nu de adevaratul tu.Adevaratul "tu"nu inseamna nimic pentru mine.Adio!...Cu aceste ultime cuvinte ii inchide,dupa care isi inchide telefonul.
  O durea nespus de mult,ar fii dat orice sa creada din nou in cuvintele lui,doar ca asta era mai presus de ea.Stia ca nu o iubeste,ci doar cauta un refugiu pentru sufletul lui ranit de acea fata care il juca pe degte cum vroia.
   Si-ar fii dorit ca in loc de ce ii spuse-se in acea seara sa auda adevarul.Sa recunoasca ca este atat de slab incat nu poate sa renunte la ea,fata ce ii facuse atata rau.Dar nu il invinuia,caci in definitiv stia cat e de greu sa renunti la o persoana pe care o iubesti cu toata fiinta.Doar ca luase o hotarare.Sa renunte la el,la amintirea lui ce o durea atat de tare o data pentru totdeauna....

Adevar

un sarut spune mai mult decat o mie de cuvinte

decat o mie de gesturi inutile,in zadar,ori chinuite

adevarul meu,adevarul tau,adevarul nostru ne e scris pe buze.

doar ele ne sunt martor,ele sa ne acuze,

atunci cand noi ne vom mintii,ori ne vom instraina

atunci doar ele sa fie amintirea ce ne va alina.

amintirea primului sarut sa iti pastreze vie amintirea mea

chiar daca voi pleca,te rog sa nu renunti la ea

caci amprenta buzelor tale ce navaleau peste ale mele

ma va ajuta sa trec peste miile de clipe grele,

ma va ajuta sa tin capul sus cand simt ca nu mai are rost

ea ma va ajuta sa sper ca va mai fii candva ce a fost.

SUB CHIP DE IUBIRE

te gandeai cum sa faci sa nu o pierzi
cand defapt nu a fost niciodata a ta
respirai,traiai,doar pentru ea,
dar "ea" doar se juca cu viata ta.

ai pus-o mai presus de tot si toate
de prieteni si de tine insuti,
iar ea a devenit arma letala
care ti-a otravit sufletul

dar tu,un biet prost,naiv
ai continuat sa o iubesti
ai continuat sa o ridici pe piedestalul
care ti-a adus pieirea.

si toate pentru ce?
pentru o femeie fara sentimente
care s-a jucat cu tine
fara urme de regrete...?

pacat.pacat de tine suflet naiv
pacat de tot ce puteai sa schimbi
dar n-ai facut-o din lasitate
lasitate si prostie...

ERA...

era amiaza tarzie cu soare auriu

cu ore fugitive si un vant domol

erau ei doi,un baiat si o fata

o banca veche pe-o margine de lac

o poveste dulce si totusi amara

povestea lor,un trist miraj.

era dorinta de a nu se incheia visul

era speranta unei continuari

insa mai presus de tot era destinul

care prevestea schimbari

era inceputul unui trist sfarsit,

sfarsitul povestii lor de o vara.

era promisiunea ca va fii bine

ca totul se va transforma

erau ochii ei plini de lacrimi

ce refuzau ce se intampla

erau bratele lui ce o sustineau

mintind-o ca va fii acolo.

a fost minciuna,falsitate,lasitate

a fost iubire,ura si regret

au fost momente imbietoare,

inlocuite cu dispret.

a fost...caci nu o sa mai fie

amorul unei naive copile...