Stand de vorba cu inima

   Nu intelegeam de ce nu pot sa imi pun sentimentele in balans,nu reuseam sa imi fac curat printre ganduri si idei,imi era greu sa imi definesc starea care ma domina de cateva zile.

   Eram intr-o continua competitie cu timpul,cu ce a fost,ce este si ce va urma.Deja trecuse mult prea mult timp de cand ma purtam nebuneste,obsedant incercand sa culeg respunsuri care sa ma ajute sa ajung la liman,iar acum,simteam cum tot ce se intamplase pana in acel moment ma seaca de puteri.

   Intreg trupul mi-l simteam extenuat,parca vedeam cum nicio celula ce-mi alcatuia esenta nu mai raspundea nici celor mai mici si elementare comenzi.

   Respiratia mi se ingreuna din ce in ce mai mult,iar eu ma rupeam parca de toata lumea asta nebuna ce ma inconjura cu tipete,ce vroia sa imi inhate sufletul.

   Nemaiputand rezista acestei torturi voita parca,sfarsesc in genunchi  bufnindu-ma plansul.

Parea sa fie mai bine acum,ma simteam mai libera,sangele nu imi mai clocotea in vene,iar pulsul revenea la normal.

   -Hai,capul sus,esti bine de acum!

   Privesc in jur si nu zaresc nicio silueta careia sa-i administrez vocea din urma cu cateva secunde.

  -Calmeaza-te si nu mai cauta raspunsuri in jurul tau.Raspunsul tuturor intrebarilor esti insusi Tu.

  Acel murmur ma dezorintase.

 -Dar cum?!?...

 -Shh!Zi-mi doar atat...Ce ai simtit la inceput?

 -Pai...pai am simtit ca este un nou inceput,eram tematoare,dar in acelas timp visatoare,plina de iluzii,de sperante,plina de incredere ca totul va fii bine.Eram asemeni unui copil care se bucura la primirea acelei jucarii mult visate.Tin minte si acum cum imi sclipeau ochii,cum inima imi batea cu putere.Ma simteam printesa unui basm,acea cenusareasa ce in sfarsit isi implinea povestea de iubire cu printul mult visat....Da cu certitudine era un inceput ce promitea enorm,un inceput ce niciodata nu avea sa se transforme in sfarsit.

 -Apoi?Ce a urmat?

 -Era totul bine,trecuse deja ceva timp si simteam cum dragostea mea crestea,el imi spunea ca simte la fel...Eram de nedespartit,unde era unul era si celalalt,nu ne mai saturam sa stam impreuna.Aveam planuri pentru viitor.Ne facusem mii de idei de cum va avea sa arate viata noastra peste ani.Da.Ciudat,dar peste multi ani noi ne vedeam tot impreuna si la fel de indragostiti.

 -Si ce s-a intamplat cu toate astea?

 Off!...m-am trezit din vis si am constatat ca realitatea nu era chiar atat de perfecta.El se schimba-se,nu mai parea printul de la inceput,omul in care credeam,baiatul caruia i-am daruit tot ce a fost mai bun din mine.Au inceput certurile,discutiile,reprosurile interminabile....Ne indepartam din ce in ce mai mult,flacara inimilor noastre nu mai batea cu aceeasi putere...a fost ingrozitor

 -Si?!?...

 -Si a urmat ce trebuia sa urmeze,finalul.I-am zis ca nu mai rezist,ca vreau sa o iau de la capat singura.Ajunsesem in punctul acela in care nu mai vroiam sa ii dau nicio sansa,caci nu stiuse sa profite de niciuna.El ma asteptam sa nu reactioneze foarte bine,avand in vedere ca nu isi dorea sfarsitul,insa spre surprinderea mea a reactionat infiorator.

 -Dupa despartire ce a urmat?

 -Multa umilinta...Da,m-a umilit,a vrut sa se razbune,mi-a facut mult rau.Parca inebunise.Vroia sa ma intorc la el si ma constrangea din toate partile.Am plans mult,am suferit groaznic.Am fost pe punctul de a ceda si de a ma intoarce langa el impotriva dorintei mele.Am rezistat pana la urma.M-am inchis in mine,nepasandu-mi de nimeni si nimic.Simteam ca doar asa puteam sa scap de monstru acela.

 -Acum esti bine?

 -Hmmm...nu stiu....sunt confuza...Nu stiu ce simt.

 -Ba stii,pana acum mi-ai spus exact ceea ce simti.

 M-am oprit o secunda,si un zambet involuntar mi-a incoltit in suflet.Intr-adevar ei i-am zis tot ce simteam.Ma simteam usurata,ma simteam libera de orice sentiment distructiv.Scapasem de orice intrebare fara raspuns.Eram din nou eu.

  -Dar...cum?...cine esti tu?...De ce mai ajutat?

  -Eu,eu sunt TU!

  In urmatoarea saptamana imi revenisem considerabil.Nu am fost perfect dupa prima zi,dar progresiv ma vindecasem de aceea incertitudine...Am reusit stand de vorba cu inima mea!!

Esti mai puternica decat crezi!

Vor fi momente in viaţa ta,cand o sa crezi că numai poti. Vor fi momente când o sa iti fie frica ca o sa te îneci într-o mare de lacrimi.  Şi vor fi momente cand o sa te simti abandonata. Dar tocmai în acele momente trebuie sa ai puterea de a lupta. 
Sunt acele momente in care le arăti altora, şi mai ales tie care este valoare ta.
In acele momente ar trebui sa înveţi o lecţie.
In acele momente poate vei  intelege cum este viaţa. 
Vor fi momente când te simţi dezamăgita de toti, cum vor fi momente când o sa iţi fie frică, pentru că esti fragila.
Vor fi momente cand credinte-le ti se vor prăbuşi, una câte una.
Vor fi momente când o sa crezi că nimeni nu te intelege. 
Şi vor fi momente când o sa iti doresti să trimiti la dracu pe toti. 
Vor fi momente când te vei mira de falsitatea persoanelor. 
Şi în acele momente, vei înţelege căt esti de puternică.

Amintire

Lacrimi,regrete,si cuvinte spuse prea tarziu
O dupa-amiaza de toamna,intr-un parc pustiu.
O fata cu chip trist se plimba pe poteci,
Gandindu-se la el,printul din povesti...
O banca,pe-o margine de lac,ce amintea
De-o poveste de iubire care ii unea.
De zambete si juraminte facute nu demult
De amintiri ce raman inchise in trecut.