Mi-e atat de dor de el incat simt ca cineva mi-a smuls o parte din inima si rana asta nenorocita ce a ramas nu se mai vindeca...ma doare sufletu...Pana acum in nicio seara nu mi a fost atat de dor....Stau pe scaun ma uit la monitorul calculatorului vrand sa fac ceva,orice si parca nu-mi gasesc locul.
Am nevoie sa mi zica cineva ca sunt nebuna....sa ma priveasca in ochi sa-mi dea doua palme si sa mi strige sa ma trezesc la realitate...sa mi strige ca nu are de ce sa-mi fie dor pentru ca totul a fost decat in imaginatia mea bolnava...ca el nu a existat niciodata...ca el nu a fost niciodata acel om pe care il credeam...acel om care ma tinea in brate parand sa i pese,acel om care ma saruta cum nimeni altcineva nu a facut-o pana atunci,care imi aducea in fiecare zi un zambet pe chip,chiar daca imi era greu. Am nevoie de cineva care sa imi aminteasca de toate noptile nedormite asteptand un semn cat de mic de la el,de toate lacrimile pierdute,lacrimi de care oricum nu va stii.Sa-mi aminteasca de toate minciunile si promisiunile facute in van,de momentele in care m-a ranit fara sa ii pese,caci inexplicabil niciodata nu imi amintesc de lucrurile astea.Sau poate imi amintesc,dar intotdeauna ele cantaresc mai putin decat acele clipe de fericire...acele clipe scurte si totusi atat de profunde.
Mi-e dor.Un dor nemarginit.Dar sper ca intr-o zi sa imi treaca!
