De cateva saptamani ma tot chinui sa scriu.De cateva saptamani gandurile nu reusesc sa mi se transforme in cuvinte,sentimentele mele nu mai prind forma literelor,si raman asa,in adancul inimii mele,fara a prinde viata.
E ciudat,stii?Inainte eram obisnuita sa scriu numai despre tine.Nu aveam nevoie de imaginatie,nu trebuia sa ma gandesc prea mult,totul venea de la sine,inainte erai muza mea,ma inspirai,vedeam frumosul,uratul,tristetea,bucuria si toate sentimentele din lume prin tine,iar acum,acum ma simt goala,acum simt ca am uitat tot ce stiam,acum ma chinui de saptamani intregi sa scriu despre tine...insa tu,tu nu imi mai inspiri nimic.
Iti mai amintesti cand iti spuneam ca mie imi plac inceputurile si ca pe tine te iubesc pentru ca fiecare dimineata este un nou inceput?
Inca imi plac inceputurile,au aromă de cafea, căci pornesc la drum cu sufletul vindecat şi cu mintea limpede, amintindu-mi de dimineţile în care mă trezeam cu poftă de viaţă şi fără teamă să ridic ochii spre cerul…albastru. Au gustul dulce – acrişor de vişine şi un farmec al lor aparte pentru că nu ştii niciodată ce te aşteaptă, dar cu speranţă în suflet te gândeşti că de data asta o să fie mai bine.
Îmi plac începuturile… Îmi plac fluturii din stomac, momentele în care inima naivă o ia razna, îmi plac mesajele de “bună dimineaţa” şi telefoanele de “noapte bună”,imi plac tonurile muzicale ale inimii,in bataia ei plina de emotii,imi place suspansul,incertitudinea,misterul inceputurilor...
Si da,inainte scriam despre tine,pentru ca doar pe tine te iubeam si nimic altceva nu ma facea sa traiesc mai intens fiecare moment,asa cum reuseai tu.
”Te-ai schimbat”, mi-a spus cand ne-am vazut ultima oara. “Când?De ce?”
N-am idee. Dar am ştiut că nu te mai iubesc si ca totul s-a terminat cu adevarat când nu am mai putut să scriu despre tine.
