Ghinionista

   Omul potrivit la momentul nepotrivit, cred ca asta este defapt definitia ta.

   Ai aparut de nicaieri si nici acum nu inteleg motivul, ai deschis o fereastra, trezind in mine o iluzie,intunecandu-mi complet ratiunea.M-am zbatut,si Dumnezeu stie cat m-am zbatut sa nu simt.Insa tu ai stiut inca de la inceput motivul pentru care ai intrat in viata mea.Aveai un scop ce trebuia atins...Eu mi-am pastrat vie speranta unei povesti diferite.Am ales sa cred ca de acasta data va fi bine. Pana la urma erai doar un necunoscut ce parea sa aiba un interior frumos.Iti simteam caldura, cu fiecare apropiere tot mai intensa,insa in acelasi timp atat de straina pentru mine.Genul ala de caldura sfasietoare ce iti taie respiratia...

   Si... am gustat din marul dragostei.Fiecare respiratie a ta pe pielea mea imi provoca fiori,fiecare gest imi starnea curiozitatea si fiecare atingere,dorinta.Era atat de intens si totusi atat de straniu.Stiam ca nu este bine,dar atunci,de ce se simtea atat de bine?

   Veneai,ma mangaiai,ma sarutai si mai apoi plecai o data cu soarele.Imi spuneai ca iti apartin,insa tu niciodata nu mi-ai apartinut.Cuvinte de dor,soapte de amor, toate fara rost...caci ea era cu tine.

   Ti-am spus ca nu am nevoie de sentimente perfecte, ci de sentimente cinstite, si nu,nu este nevoie sa te scuzi,caci nu este vina ta,eu mi-am facut iluzii, eu am fost cea care a visat.Nu pot avea ceva ce nu mi s-a dat, si nu sunt eu stapana inimii tale, eu sunt doar cea care este in plus...cea care,doar a pierdut.

   Mi-as dori sa fiu ca si tine,sa fiu eu cea puternica,sa fiu eu cea care pleaca pentru un timp,sau poate definitiv.Sa fii tu cel ce ma roaga sa mai raman macar o zi.Am vrut sa iti ofer tot,am vrut sa nu tin cont de consecinte,am vrut sa iti demonstrez de cata iubire sunt capabila.Am vrut sa te las sa ma cunosti, insa inima ta a fost de piarta.Ti-am cerut doar sinceritate, caci de multe ori ti-am spus ca doar asta imi lipseste,un om sincer alaturi.

   Insa, la final , ai sfarsit ca toti ceilalti,incurcandu-te in propriile minciuni si fugind ca un las..

Eu nu aveam nevoie de foarte multe lucruri,aveam nevoie de iubire!

Iarta-ma ca nu mai vreau sa lupt,dar simt ca noi am ajuns la final.Simt ca am epuizat tot ce aveam de daruit, si nu ne hraneste decat nebunia asta crunta de a ne lovi, de a ne rani din ce in ce mai tare.Ce avem noi nu mai seamana a iubire, de prea mult timp e doar un razboi in doi, iar eu am obosit.

Iarta-ma ca renunt, dar am obosit sa doara, si am obosit sa cersesc dragoste.Am obosit tanjind dupa o mangaiere si o imbratisare.

N-am avut niciodata nevoie de cadouri scumpe, si nu ti-am cerut niciodata nimic mai mult decat ce bratele tale de muritor ar fi reusit sa infaptuiasca.Nu ti-am cerut nici averi, si nici vacante exotice, si nici cine la restaurantul meu preferat, ti-am cerut doar timp, timp si afectiune.

Ti-am cerut sa ma iubesti nebuneste asa cum si eu te-am iubit.Te-am rugat sa fii langa mine atunci cand am nevoie de tine, nu atunci cand iti amintesti.Te-am rugat sa ma accepti cu toate temerile si credintele mele, cu toate nebuniile si copilariile mele,cu toata fermitatea mea de femeie matura ,cu tot cu lacrimile si ranile mele.Mi se parea normal pentru ca si eu faceam la fel.

Langa tine era important orice gest lipsit de importanta.

Nu ti-am cerut promisiuni, pentru ca promisiuni poate oferi oricine, cum nu am nevoie nici sa imi spui ca ma iubesti doar ca sa uit ca ma ranesti.

E frig langa tine de la un timp, stii?E rece si intuneric si e trist.

E trist sa vezi sentimente calcate in picioare, si e trist sa nu mai cunosti omul langa care stai.E infiorator sa imbratiseszi un strain ce reprezinta totul tau.

Si plec cu toate gandurile mele.Si de data asta vreau sa plec definitiv pentru ca nu mai vreau sa doara, asa ca te rog sa nu ma mai intorci din drum doar pentru a prelungi un sfarsit iremediabil.
Te rog sa ma lasi sa fiu fericita asa cum langa tine nu am putut sa fiu, 
Nu te intoarce si lasa-ma doar sa ma redescopar si sa vad ca pot mai mult,lasa-ma sa cred din nou in mine si nu imi mai rupe aripile in zbor,caci doare...
Nu imi mai spune ca regreti si ca de data asta o sa fie diferit.De mult prea multe ori mi-ai spus ca va fi altfel,dar niciodata nu a fost.Doar ne-am consumat pe noi intr-o relatie bolnavicioasa pe care am numit-o iubire.O relatie ce mi-a taiat respiratia de multe ori,si care m-a lasat rece si cu inima franta de si mai multe ori.
Stiu ca te-am iubit,te-am iubit cu adevarat pentru ca simteam cum ma topesc dupa zambetul tau, insa nu a fost suficient.M-ai avut la picioarele tale, si nu a fost suficient.Te-am iubit cu toata inima mea,crezand ca tot asa ai sa poti si tu sa ma iubesti, insa am gresit.
Si, acum este totul asa cum este. Am lasat de la mine de atatea ori, insa aici nu a mai ramas nimic si poate eu sunt cea care are acum de pierdut, dar e mai bine asa.A fost vina mea ca te-am iubit asa cum nu credeam ca poate sa iubeasca un om si nu am primit nici macar pe jumatate din tot ce ti-am oferit.
De aceea eu plec.Plec,lasand in urma vise si iluzii si promisiuni.Plec,crezand ca intr-un final amandoi ne vom gasi adevaraul suflet pereche, si abia atunci o sa putem spune ca suntem cu adevarat fericiti...

Poate candva, cu trecerea timpului ai sa intelegi ca eu nu aveam nevoie de foarte multe lucruri,aveam nevoie de iubire!