Erau momentele acelea in care o cuprindea o teama terifianta,o teama nejustificata dar totusi atat de prezenta in gandurile si simtirile ei.Ii era frica adesea  sa nu piarda tot ce reusise sa obtina cu atata sacrificiu,sa nu se termine totul cu un simplu pocnit din degete,sa nu care cumva intr-o zi sa deschida ochii si sa realizeze ca totul fusese doar o iluzie si ca viata ei era exact ca intotdeauna.
Nesiguranta o macina in fiecare secunda.Era ceva mai mult decat neincrederea in oameni,acei oameni care oricum o dezamagise-ra de"n" si "n"ori,de data asta era neincrederea in ea,in fortele ei,in ceea ce era,sau ce vroia sa para.
Ii era teama ca el va pleca prea repede si ca o va lasa din nou cu inima rupta in mii sh mii de bucatele,ii era teama de acele zile de dupa plecarea lui in care iar va trebui sa se minta ca "va fi bn."
Ii era teama de ceea ce avea sa o astepte de acum in colo,ii era teama si de indeaprtarea acelor persoane care ii promiteau ca orice s-ar intampla vor fi acolo,langa sufletul ei.
Totul parea foarte nesigur.Si cu toate astea stia ca nu putea sa renunte.Atunci se gandea la cat de fericita era in prezent,se gandea la ochii si zambetul acela ce o completau atat de bine,la acele brate sh buze ce ii aduceau fericirea,se gandea la ei,acei ei care desi erau mult mai putini ca la inceput,contau cel mai mult.Prezentul era perfect,era totul planificat pana la cel mai mic detaliu de destin.Cand realiza asta,isi stergea lacrimile ce reuseau sa-i ude pometii,suspina adanc si isi zicea ca nu are de ce sa se teama,ca totul va fi bine si ca nu trebuie decat sa aiba incredere si credinta.

  Da,avea momente cand isi vedea viata doar in nuante de negru si gri,dar acelea erau momente de slabiciune,iar acele ganduri de nesiguranta ii dispareau imediat si cu timpul erau din ce in ce mai putine.

  Se parea ca in sfarsit viata avea grija acum si de sufletul ei...

Ganduri...Sentimente...

Daca ar fi sa poti citi vreodata aceste cateva randuri mi -as dori sa afli ca imi lipsesti.Mi-e dor de tine,mi e dor sa ma strangi la piept.mi-e dor sa te vad intrand pe usa iar eu sa ti sar in brate.Ma doare sa te stiu atat de aproape si totusi mult prea departe,caci sentimentele le-ai pierdut undeva in trecut.Fizic esti inca aici,dar sentimental te-ai pierdut de mult si nu vreau sa aflu decat "de ce?".As vrea sa am puterea de a ma intoarce in trecut si de a incerca sa schimb momentul in care te-am pierdut.momentul in care ai ales sa dispari din viata mea.te simt strain de prea mult timp.Prea mult timp ca sa mai poti schimba ceva si totusi prea putin ca sa nu mai doara asa.Mi-e dor si doare.Doare schimbarea ta,doare indiferenta cu care mai obisnuit,doare cruntul adevar ca ne-am pierdut si nu ne vom mai regasi.As vrea sa stii ca inca te pastrez in suflet si in gand si te iubesc la fel de mult ca la inceput.Dar paradoxal nu pot sa iert,nu pot sa te accept din nou in viata mea.Greselile tale din trecut inca dor,ranile sunt inca deschise,iar tu ma indoiesc ca te vei schimba vreodata.Tot ce imi doresc e sa nu fie prea tarziu cand in inima iti vor incolti regrete,sa nu fie prea tarziu cand o sa deschizi ochii sa vezi realitatea...
Mi-e dor de tine in fiecare zi,chiar daca nu dau semne ca as mai simti ceva,chiar daca strig in gura mare ca te urasc.Mi-e atat de dor incat adesea imi vine sa bazai asemeni unui copil,numai  sa pot sa-mi scot cumva durerea asta ce o am in suflet.Si stiu ca lacrimile mele nu rezolva nimic,ca lacrimile nu te vor face sa intelegi ca nu e bine asa.Imi reprosezi raceala,ciudatenie,ingratitudine...ca si cum as fi singura responsabila...insa tu ai cea mai mare vina,tu,caci doar tu m-ai indepartat.
Imi e dor de tine"eroul copilariei mele",imi e dor de tine,cel de la inceput,de acel om in ale carui brate ma simteam protejata,in siguranta.Mi-e dor sa ma certi ,iar mai apoi vazandu-ma cum plang sa ma iei in brate si sa ma alinti facandu-ma sa uit de tot intr-o secunda.
Unde esti?mi-e dor de tine...