Erau momentele acelea in care o cuprindea o teama terifianta,o teama nejustificata dar totusi atat de prezenta in gandurile si simtirile ei.Ii era frica adesea  sa nu piarda tot ce reusise sa obtina cu atata sacrificiu,sa nu se termine totul cu un simplu pocnit din degete,sa nu care cumva intr-o zi sa deschida ochii si sa realizeze ca totul fusese doar o iluzie si ca viata ei era exact ca intotdeauna.
Nesiguranta o macina in fiecare secunda.Era ceva mai mult decat neincrederea in oameni,acei oameni care oricum o dezamagise-ra de"n" si "n"ori,de data asta era neincrederea in ea,in fortele ei,in ceea ce era,sau ce vroia sa para.
Ii era teama ca el va pleca prea repede si ca o va lasa din nou cu inima rupta in mii sh mii de bucatele,ii era teama de acele zile de dupa plecarea lui in care iar va trebui sa se minta ca "va fi bn."
Ii era teama de ceea ce avea sa o astepte de acum in colo,ii era teama si de indeaprtarea acelor persoane care ii promiteau ca orice s-ar intampla vor fi acolo,langa sufletul ei.
Totul parea foarte nesigur.Si cu toate astea stia ca nu putea sa renunte.Atunci se gandea la cat de fericita era in prezent,se gandea la ochii si zambetul acela ce o completau atat de bine,la acele brate sh buze ce ii aduceau fericirea,se gandea la ei,acei ei care desi erau mult mai putini ca la inceput,contau cel mai mult.Prezentul era perfect,era totul planificat pana la cel mai mic detaliu de destin.Cand realiza asta,isi stergea lacrimile ce reuseau sa-i ude pometii,suspina adanc si isi zicea ca nu are de ce sa se teama,ca totul va fi bine si ca nu trebuie decat sa aiba incredere si credinta.

  Da,avea momente cand isi vedea viata doar in nuante de negru si gri,dar acelea erau momente de slabiciune,iar acele ganduri de nesiguranta ii dispareau imediat si cu timpul erau din ce in ce mai putine.

  Se parea ca in sfarsit viata avea grija acum si de sufletul ei...