Nou inceput!

  Ii era teama de ceea ce va urma.de ceea ce o astepta dincolo de lumea ei de pana atunci.Intr-adevar simtea ca facea ceea ce isi dorea de mult timp,dar oare pe baza carui risc?

  Simtea deja ca incepuse cu stangu.Privea in fata la multitudinea de oportunitati,dar in acelas timp nu contenea sa-si intoarca privirea in trecut.Nici nu plecase si deja i se facuse dor.Se simtea din ce in ce mai departe desi se afla in acelas loc.Nimic nu ma era ca acum un an,nici macar ca acum cateva luni.Simtea cum toti cei dragi ei se indeapartau cu pasi grabiti,sau poate ea era aceea ce se indeparta inconstient?
  Nici nu mai conta in definitiv asta.Conta ca avea asteptari mari de la niste oameni mult prea mici,asteptari,sperante ce ei au avut grija sa i le spulbere intr-o clipa.

  Visase de mult acesta clipa,insa nu asa.Isi imagina ca pe chipul ei vor curge lacrimi,insa lacrimi de fericire,nu de indoiala,teama,nesiguranta si dezamagire.

   Unde erau ei?Acei ei care i-au promis de atatea ori ca ii vor fi alaturi acum?Totul a ramas doar o amintire risipita de vantul rece al unui octombrie mult prea trist.Se asezase pe bagajul ei,acel bagaj in care adunase totata viata ei de pana atunci,ofta adanc si cu maneca hanoracului isi sterge lacrimile.Se simtea goala pe dinauntru,la fel de goala ca acel peron din acea gara unde isi astepta trenul vietii sa o duca departe de tot acest nimic ce parea ca i-a ramas aici.

   In sfarsit se aude sunetul trenului ce se apropie grabit.Acum nu mai e nimic de facut.Se urca,isi gaseste un loc prin multimea dezorientata,grabita si galagioasa din vagon.Trenul porneste din nou la drum.Priveste indelung pe geam cum cunoscutul i se transforma in necunoscut,ofteaza pentru ultima data adanc rugandu-i parca pe toti aceia ce ii pastra inca in suflet sa nu o uite,cum nici ea la randul ei nu ii va uita...