Te admir, mama!

Te admir,mama!
Te admir pentru curajul pe care il ai in fiecare dimineata de a te ridica din pat nestiind ce te asteapta pe parcursul zilei.
Te admir pentru cat esti de frumoasa, dar in primul rand te admir pentru sufletul tau frumos. Nu stiu,mama cum ai reusit sa iti pastrezi sufletul atat de curat in lumea asta atat de murdara.Nu inteleg mama cum inima ta inca mai bate cu atata putere la cate a patimit. Nu inteleg unde mai gasesti in adancul tau atata putere cat sa poti sa mergi mai departe fara sa cedezi.
Ce inima de eroina bate in pieptul tau mama...
Astazi sunt femeie, insa nu pot mama, nu pot sa inteleg cum reusesti sa iti pastrezi intotdeauna un zambet pe chip si o vorba dulce, indiferent de cat de tare te doare sufletul. Cum reusesti mama?
Cum in tot cotidianul de zi cu zi si cum printre atatea probleme , mai poti sa rezolvi si problemele noastre?Cum poti mama?
Sufletul unei femei este precum o carte...Atatea amintiri, atatea emotii,atatea lacrimi si dorinte neimplinite, atata bucurie si atata tristete, atata grija si atata truda ce pastreaza in el de-a lungul unei vieti...
Sunt frustrata mama!Sunt suparata si dezamagita...Pentru ca eu nu pot...
Eu nu mai pot sa vad frumosul din sufletul meu...
Am obosit.Am obosit sa imi las inima sa se razboiasca cu lumea intreaga in incercarea ei de a demonstra ca iubirea adevarata este reala si nu exista doar in basmele cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. Am obosit sa incerc sa vad cate ceva frumos in fiecare om ce imi trece pragul sufletului ... Si sunt multi oameni care intra asa,cu bocancii plini de noroi de parca ar fi la ei acasa si care pleaca, la fel cum au venit,pe nepusa masa , lasand dezastru in urma lor. M-au obosit atatea masti, atatea promisiuni fade, atata rautate... Ma transform in ei, mama...Usor usor ma transform intr-un om rece,de piatra...Ma trasnform intr-un om fara sentimente si fara constiinta...Pare mai usor sa fii ca restul, decat sa te lupti impotriva lor...
Si mi-e dor mama, mi-e dor de un suflet bun si cald. Mi-e dor de o inima care sa bata sincer....De o inima in care sa pot sa ma cuibaresc si sa nu mai plec de acolo niciodata.
Mi-e dor sa nu mai doara atat de tare lacrimile planse in miez de noapte, de atatea griji si de atata dor, de atata singuratate, de atatea frustrari, de atatea intrebari fara raspuns.
Cate lacrimi ai adunat mama in toti anii acestia pe perna ta, atunci cand nimeni nu te vedea? Cate?
Si cate lacrimi trebuie sa mai adun eu pana la final?
Sufletul mi-e pustiu de la o vreme, si mi-este singur si mi-este trist. Noptile sunt atat de lungi si reci, intr-un pat si mai rece, intr-un pat strain. Zilele trec prea repede,ca si cum nici nu ar fi...timpul asta trece,asemeni unei adieri de vant, intr-o zi caniculara de august, fara sa il simti.
Eu cred ca m-am nascut in secolul nepotrivit, caci traiesc intr-o vreme in care ma chinui sa repar lucruri stricate in timp ce altii le arunca...Asa e si cu sentimentele, asa e si cu sufletul..
Te admir, mama! Pentru tot ceea ce esti! Pentru credintele tale, pentru ca tu inca mai crezi! Te admir pentru curaj si pentru dedicare, pentru toata iubirea cu care ne coplesesti. Pentru zambetul tau sincer. Te admir pentru toata puterea pe care o ai in tine si pentru ochii tai blanzi. Pentru ca fiecare vorba a ta e medicament pentru inima mea!!!