De fiecare data imi zicea:"ar trebuii sa incerci sa treci peste trecut!".Puneam capul in pamant fataindu-ul alene de jos in sus,astfel aprobandu-l,desii in mintea mea era cu tot altceva.Se uita la mine,zambind prieteneste,acel zambet siret in coltul gurii,ma cuprindea cu bratele lui puternice dar in acelas timp atat de protectoare,dupa care continua:"copilul meu,o sa trecem impreuna peste."
Ma ghemuiam la pieptul lui ca si cand acolo nimic rau nu avea sa mi se intample,da,pieptul lui era fortareata mea,suspinam,strangeam usor din dinti,imi lasam trupul sa se muleze usor peste al lui.Nu intelegeam cum reusea sa ma inteleaga de ficare data.Nu reuseam sa pricep cum el,trecea peste durerea de a ma stii a altuia doar pentru a ramane langa mine.
De ce ma iubea cu atata forta cand eu nu meritam?De ce?
Ma chinuiam in zadar sa caut un raspuns concret si foarte filozofic,caci el defapt era mai simplu decat vroiam eu sa inteleg...pur si simplu...el ma iubea pur si simplu...fara niciun motiv.
Dar eu?Eu de ce daca eram inca prinsa in trecut,daca inca suspinam dupa acel cineva,ma simteam atat de bine in bratele lui?De ce tanjeam dupa fiecare sarut si tresaltam la fiecare "te iubesc!"?
Era ciudat,eram ciudata.Ma enerva groaznic sa nu stiu ce este cu mine,caci demult nu mai eram stapana pe ceea ce simtea inima.
Eu nu ma intelegeam ,dar paradoxal el stia tot ce gandesc,tot ce simt,desii eu nu aveam curajul sa ii marturisesc.Stia cand ii ascund cate ceva,stia cand mint,cand nu sunt in apele mele.Ma cunostea mult prea bine intr-un timp relativ scurt.
Am decis sa raman langa el exact cum ma ruga-se.M-am acomodat cu ideea ca el e acolo mereu,m-am obisnuit cu prezenta lui atat de tare incat nu suportam ideea ca intr-o zi as putea sa il pierd din vina mea.
La putin timp obisnuinta s-a dovedit a fii dragoste,surprinzator si in acelas timp superb.El,prin felul lui de a fii mereu langa mine,a reusit sa imi strapunga inima,sa ma faca sa uit trecutul fara a realiza.Da,el m-a facut sa il iubesc....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu