Orgoliu!

    Nu-i aşa de vizibil ca atunci când eşti îmbrăcat în alb şi tocmai a trecut o maşină, prin balta de lângă tine şi te-a umplut de noroi din cap până în picioare…
   Te chinuieşte, te întoarce pe toate părţile, te desparte de cei pe care teoretic îi iubeşti, dar practic chiar îţi e imposibil să îi pui deasupra ego-ului tău exagerat. Pentru că…nu-i aşa? Ce-ar însemna să pierzi dintr-odată toată faima de bărbat puternic (femeie puternică) pentru că la un moment dat, nereuşit moment al vieţii, decizi să nu mai răneşti prin tăcere sau duritate sau prin firea-ţi implacabilă? Sau chiar, mai rău…să te apleci şi să îl ridici pe cel pe care l-ai doborât din neglijenţă pe când treceai valvârtej şi-ţi urmăreai interesul.
   Şi taci. Taci din orgoliu. Taci chiar şi atunci când tăcerea e o crimă, chiar şi atunci când tăcerea le provoacă răni mortale celor care au nevoie de o vorbă a ta, de-un „te iubesc”, de-un „îmi pare rău” sau de-un „eşti mai preţios pentru mine decât te-am lăsat să crezi”.

                                                                                 "MERYLYSS'S blog"