Scrisoare catre Doamne Doamne

   Stiu ca poate nu merit cu adevarat ce imi doresc,caci posibil ofer prea putin pentru ce primesc.Si stiu ca TU acolo esti foarte ocupat cu alte mii de dorinte.Imi ceri sa am rabdare si am,sau cel putin incerc,dar TU stii mai bine ca oricine ca sunt clipe cand doare atat de tare incat imi pierd cumpatul si vreau sa renunt.Nu am dreptul asta,stiu,trebuie sa merg mai departe,am o viata inainte si mult prea putini ani in spate.
    Dar mi-e dor,mi-e dor sa fiu din nou copil,sa am o viata fara griji si fericita.Mi-e dor ca atunci cand ma doare sa alerg la mama in brate ca sa ma aline,mi-e dor sa ma joc cu tata cat e ziua de lunga,mi-e dor sa mi se spuna o poveste.
    Acum se pare ca am crescut,sunt fata mare,problemele pe zi ce trece parca sunt din ce in ce mai dese.Si mi-as dorii de multe ori sa pot da timpul inapoi.Sa-i simt pe cei dragi aproape.
    Cand pasesc prin amintiri lacrimile imi seaca ochii,Doamne spune-mi unde s-au pierdut clipele de fericire?In ce moment am inceput sa ma instrainez de tata?Cand a fost secunda cand problemele au inceput sa o doboare pe mama?
     Te-am rugat de atatea ori sa faci ce stii sa fie bine si inca astept,dar pare ca vremea aceea nu mai vine...
     Te-as ruga din nou acum sa-mi tii in putere mama,sa o alini caci sti ca ii este greu si uneori mai cade.Fa-o fericita,picteaza-i zambetul pe chip si daruieste-i pace.
     De-ai putea sa ii presari tatei bunatate in suflet.Eu stiu ca nu e rau,dar se pare ca a uitat sa fie om...A uitat sa fie fiu,sa fie sot,sa fie tata.Doare si TU sti ca asta e povara mea cea mare.Caci nu inteleg care e clipa care l-a schimbat in cel de azi.Da-mi ocazia sa pot sa il strang din nou in brate fara ura si regrete,lasa-ma sa ii mangai chipul,sa stiu ca o sa am puterea sa- fiu aproape la batranete.
     Pentru sora mea te rog,sa-i oferi tot ce-i mai bun in viata,caci ea mai presus de toate e comoara mea.
     Da-mi te rog rabdare,curaj si putere sa infrunt miile astea de probleme.Intareste-ma sa imi pot tine zambetul pe buze si sa merg inainte,sa nu dau nimanui ocazia de a ma infrange.
     Iti multumesc ca esti aici si imi dai o mana de ajutor sa ma ridic de fiecare data.Iarta-ma te rog  pentru toate clipele in care iti reprosez ca m-ai abandonat.Stiu ca nu-i asa,dar parca adesea este mult prea greu...dar o sa fie bine...si cred asta cu tarie...

Un nou inceput

   Am ales sa o iau de la capat indiferent de consecinte.Sa las in urma amintiri,vise,sperante,poze,primul sarut,intaia lacrima ce mi-a atins obrazul,clipe de fericire,momente de agonie.Sa uit tot ce mi-a facut bine,ca mai apoi sa ma doboare.Vreau sa uit oameni care au fost si nu mai sunt,care m-au ranit,care m-au inselat..oameni care doar m-au stiut,dar niciodata nu m-au cunoscut.Sa las in urma fapte care m-au marcat,care m-au doborat,sa las in urma fapte...de neuitat.
  O iau de la inceput purtand in suflet oamenii importanti,cei care mi-au fost alaturi in fiecare zi,in fiecare noapte,in fiecare secunda..acei oameni care s-au bucurat impreuna cu mine,care au plans cand am plans eu,care mi-au sters lacrimile de mii de ori spunandu-mi "asta este doar inceputul!"
  Pornesc din nou la drum cu speranta ca de acum va fi bine.Ca am invatat lucruri noi,ca m-am mai maturizat.Avand increderea ca am destinul meu mai presus de orice si oricine.Visand ca la final ca si in basme totul se va termina cu "happy and!"

Poveste...

...isi pleaca capul in pamant si cu o voce ragusita ii spune:"...dar eu inca te iubesc...imi pare rau!"

   Ea il priveste,cum il privise de atatea ori...Nu schiteaza nici un gest.Pur si simplu sta si il priveste necontenit cu o oarecare uimire.

  "Nu,nu te pot crede!de cate ori nu am auzit aceleasi cuvinte?...De cate ori nu ai spus ~Imi pare rau!~?"

  "De data asta e diferit!te rog sa ma crezi...."continua el cu o voce aproape stinsa.

  "Cum as mai putea sa cred in tine si de data asta?Ar fi o prostie si pur si simplu nu vreau.Refuz sa te cred si punct!Caci tot ce buzele tale mi-au deslusit au fost minciuni,una dupa alta,neincetat,iar eu nu mai cred in buzele tale!"ii striga fata cu ochii inecati in lacrimi.

  Apoi cade in genunchi,sprijinidu-si capul in pumni si ofteaza indelung.Pare obosita,extenuata,dupa care continua:"Nu ai niciun drept sa vi si sa pretinzi din nou sa intri in viata mea.Esti doar un strain acum!"

  El,fara a indraznii sa isi ridice capul din pamant se apropie de ea si o strange in brate..."Imi pare rau!Iarta-ma iubito..."
  Cu o miscare impulsiva,se rupe din bratele lui..."Sa nu indraznesti sa te apropii de mine!nu vreau...nu...nu..."

Ar fi dat defapt orice pentru imbratisarea aia.In acel moment si-ar fi dorit sa alerge spre el si sa se cuibareasca la pieptul lui.Ii era dor chiar daca nu recunostea.Intalnirea cu el ii deschise din nou rana sufletului,dar in acelasi timp o facuse sa isi dea seama ca nu l-a uitat.

  Insa o durea...o durea mult prea tare toate cele intamplate,toate promisiunile uitate,nerespectate...acele promisiuni facute in van.Oricat si-ar fi dorit nu avea cum sa uite si chiar daca dragostea ce o simtea pentru el era imensa,raul facut de acesta de data asta cantarea mai mult.

  Isi sterge lacrimile de pe obrajii rumeni si sfios se indreapta spre baiatul care statea in genunchi asteptand parca verdictul unei judecate...judecata inimii lui.

 Se aseaza langa el...ii ia capul in palme si il ridica intr-atat incat sa- i poata vedea privirea.Avea ochii in lacrimi si strangea din dinti doar,doar sa nu si arate cu adevarat intreaga durere.Fata ii sterge ochii "nu mai plange!.Lacrimile nu isi mai au rostul."Dupa care il ia in brate strangandu-l cu toata puterea.

  "Am fost un prost.Nu am realizat cat ma iubesti...nu am realizat cat te iubesc si acum te pierd!Din cauza mea s-a ajuns la asta.Te rog lasa-ma sa rezolv cumva lucrurile,lasa-ma si iti promit ca totul o sa fie ca inainte."

   Ea ii face semn sa taca,pe urma ii saruta buzele ce ardeau de cat si le musca-se in tot acest timp."Imi pare rau!nimic nu mai poate fi ca inainte.Te iubesc,dar nu vreau sa continuam ceva ce am terminat de mult!"...Zicandu-i aceste ultime cuvinte se ridica si pleaca,lasandu-l pe el,sa-i ghideze pasii pe drumul care niciodata nu aveau sa o mai intoarca la el....

NO NAME...

E ciudat cum din tot ce a fost nu a mai ramas nimic,

Ca toate clipele de neuitat,prea repede s-au risipit

Si nu pricep a cui a fost vina,poate a ta,sau poate nu,

Poate vinoavata am fost eu ca te-am iubit prea mult...

Dar si tu stiu ca m-ai iubit...in felul tau aparte

Chiar daca erai rece si distant adesea...

Chiar daca mereu ma lasai plangand in noapte.

Poate nu a fost iubire in definitiv ce am trait

Dar sunt sigura ca ceva a fost,caci am simtit...

Simteam in glasul tau atunci cand imi vorbeai,

In sarutul tau dulce cand ma alintai,

Simteam cand ma stangeai la piept necontrolat

Ca si cum iti era dor cand eu nici macar nu am plecat.

Insa acum nu a mai ramas decat amintirea,

Amintirea unei povesti de amor de-o vara

Amintirea a doi copii ce intr-o seara si-au promis iubirea.

O amintire trista,dureroasa ce nu vrea sa se piarda

Care e mai presus de orice dorinta,ori vointa

O amintire "a noastra"... !                                                        

Azi sunt rationala!

         

          M-am saturat.M-am saturat sa visez ca  totul o sa fie ca inainte,caci defapt este evident ca nimic,nici macar timpul nu- mi va mai putea aduce inapoi acele clipe,cum nu imi va mai inapoia nici lacrimile,sau zilele umbrite din motive total banale si totusi chiar daca ar exista o sansa cat de mica sa se schimbe ceva nu cred ca mi-as mai dori.

         Si nu o sa mai incerc sa neg ceva ce a fost,nu o sa mai incerc sa ma ascund de trecut,nici macar nu mai vreau sa uit.Stii de ce?Pentru ca mi-am dat seama ca nu trebuie sa trec peste tot ce a fost ci pur si simplu sa ma obijuniesc si sa traiesc cu acest trecut ca si cu o parte din mine.

         Nu vreau sa mi mai pictez pe fata zambete false,ci din contra vreau sa ma bucur din toata inima de tot.De tot ce am fost,tot ce sunt,tot ce voi fii...de tot ce am langa mine.

          Am realizat ca defapt am o groaza de amintiri frumoase pe care le pot savura si ca desi viata poate fi de cele mai multe ori iad,pot gasi in ea si un colt de rai.

         Mi-am dat seama ca loviturile primite defapt nu m-au doborat,ci din contra m-au maturizat,mi-au dat forta sa merg mai departe cu zambetul pe buze.

         Vreau sa le multumesc in primul rand "LOR"persoanelor care au fost langa mine in momentele grele,in momentele in care nici eu nu ma suportam.Va multumesc ca mi-ati dat taria sa vad ca pot sa merg mai departe indiferent de situatie.Va multumesc ca  sunteti aici mereu...neconditionat.

         In al II lea  rand as vrea sa le spun un MULTUMESC din inima persoanelor care au avut grija sa ma raneasca cu fiecare ocazie si sa devina un fel de obstacol in calea fericirii mele.Datorita voua am ajuns cea de astazi....

        Totul pare sa se schimbe in bine...sau cel putin acum par sa realizez ca totul este bine si asa a fost mereu chiar daca de cele mai multe ori am tendinta sa ingreunez si sa complic totul!

        

In loc de iubire

       Azi as vrea sa va impartasesc una din poeziile mele preferate.O poezie care mult timp mi-a definit sentimentele si starea de spirit.O creatie in care m-am regasit de multe ori vers cu vers,cuvant cu cuvant,traire cu traire.

In loc de iubire!

Doar perna stie cat am plans

Tu nu vei stii ca nu-ti voi spune

Tinand in brate perna strans

Soptind in noapte al tau nume

Crezi ca mi-a fost usor?

Cand te iubeam numai pe tine?

Si mistuita de al tau dor

Tu nu stiai de mine?

Am acceptat prietenia ta

Era mai mult decat nimic,

Dar inima inca spera,

Sa ma iubesti si tu un pic...

Degeaba te-ai intors la mine

Acum,imi esti prieten doar,

Si-as vrea sa te iubesc pe tine

Te-as amagii insa in zadar.

Pentru ca stiu,nu ma iubesti,

Te simti doar singur,parasit

Hai,vino sa imi povestesti

Prieten mi-esti,dar nu iubit.

Vei mai iubii,asta o stiu

 O stii si tu prea bine

Eu sunt aici exemplul viu

Iubesc acum,dar nu pe tine.

Am acceptat prietenia ta

Si asta iti voi fi mereu.

Iubita?nu,chiar de as vrea

Si nu-s de vina eu!

         

        Sper sa va placa la fel de mult ca si mie.Stiu foarte bine ca sunt multe fete care se regasesc printre versurile aceste poezii.Multe dintre noi au avut parte de o astfel de iubire,"nimicita" o data cu trecerea timpului si transformata intr-o aparenta prietenie.

          

Unul in celalalt...

Unul in celalalt ne potrivim cuvintele,

Unul in celalalt,cautandu-ne,

Unul in celalalt gasindu-ne inceputul,

Unul pe altul respirandu-ne...

Fara de sfarsit unul in altul abia intalnindu-ne

Intre cer si pamant,intre noapte si zi...

Iata-ne la marginea dinspre toamna a verii,

Unul in celalalt indurerandu-ne.

Tacerea ta asemeni cerului cel mut,

Asemeni vantului presimtind furtuna,

Tacerea ta asemeni marilor taceri boreale,

Asemeni pasarilor si pietrelor dupa dragoste,

Tcerea mea,tacerea ta...

Fara de margini in care

Dumnezeu coborand ar fi o nesfarsita tacere.

Dor...

    Mi-e atat de dor de el incat simt ca cineva mi-a smuls o parte din inima si rana asta nenorocita ce a ramas  nu se mai vindeca...ma doare sufletu...Pana acum in nicio seara nu mi a fost atat de dor....Stau pe scaun ma uit la monitorul calculatorului vrand sa fac ceva,orice si parca nu-mi gasesc locul.

   Am nevoie sa mi zica cineva ca sunt nebuna....sa ma priveasca  in ochi sa-mi dea doua palme si sa mi strige sa ma trezesc la realitate...sa mi strige ca nu are de ce sa-mi fie dor pentru ca totul a fost decat in imaginatia mea bolnava...ca el nu a existat niciodata...ca el nu a fost niciodata acel om pe care il credeam...acel om care ma tinea in brate parand sa i pese,acel om care ma saruta cum nimeni altcineva nu a facut-o pana atunci,care imi aducea in fiecare zi un zambet pe chip,chiar daca imi era greu.

    Am nevoie de cineva care sa imi aminteasca de toate noptile nedormite asteptand un semn cat de mic de la el,de toate lacrimile pierdute,lacrimi de care oricum nu va stii.Sa-mi aminteasca de toate minciunile si promisiunile facute in van,de momentele in care m-a ranit fara sa ii pese,caci inexplicabil niciodata nu imi amintesc de lucrurile astea.Sau poate imi amintesc,dar intotdeauna ele cantaresc mai putin decat acele clipe de fericire...acele clipe scurte si totusi atat de profunde.

    Mi-e dor.Un dor nemarginit.Dar sper ca intr-o zi sa imi treaca!

O ultima clipa

Te rog sa ma privesti  numai o clipa 

O clipa in care amintirile sa reinvie,

Iar apoi sa pleci in graba,

Sa nu-ti fie dor,n-are de cine!

Si de imi vei vedea ochii umezi si goi

Sa sti ca nu-s lacrimi de mahnire.

Sunt lacrimi de dor,gandindu-ma la ce a fost

Si ce ar mai fi putut sa fie!

Dar tu,sa nu te opresti din drumul tau

Doar pentru lacrimile mele reci,

Sa pleci fara a privi inapoi,

Sa pleci de langa mine pentru veci...

Iar eu stiu ca voi fi bine.

Iti voi intelege lipsa intr-o buna zi

Voi intelege ca alta ti-a fost fericirea

Si eu vreau ca tu fericit sa fi!!

Nu ma cunosti!

       O sa poti zice ca ma cunosti cand printre toate zambetele mele o sa iti dai seama de cel fals si cand privindu-ma in ochi ai sa-mi cunosti sufletul.Dar nu,e prea tarziu.Mult prea tarziu sa inveti sa ma cunosti dupa atata timp,caci noi ne-am pierdut in indiferenta,minciuna si lasitate.

      De ce sa nu recunosc?De ce sa neg ceva atat de evident?Nu as putea sa ma prefac spunand ca noi ne-am iubit sincer si fara bariere,deoarece in definitiv totul a fost doar o minciuna invelita in dragoste.

     Tie m-am aratat exact cum am fost,cum sunt...mi-am dat masca jos sperand ca asa iti va fi mai usor sa ma descoperi,dar nu ai reusit.Nu ai inteles niciodata ce imi doresc eu cu adevarat.

     Vroiam sa ma descoperi fara graba,pas cu pas sa afli cine sunt,dar tu ai preferat sa vezi in aparenta,iti era mult mai usor.Si m-a durut.

     Acum sustii ca ma cunosti.Nu ma cunosti,tu doar ma stii!!!!