Ganduri

   Erau momente in care credeam in orice zambet,in orice vorba de alint,in orice privire dulce.Fugeam,fugeam de  priviri crispate,de cuvinte dure,de lacrimi de sange...
   Mi-ajunge.Privesc in urma si vad doar inimi de gheata,suflete reci...reci la fel ca timpul care abia se scurge.
   Ma uit in jur si nu inteleg.O lacrima se prelinge din coltul ochiului.Ciudat.Am inceput sa plang si nici macar nu stiu motivul,as zice ca mi-e dor,dar nu simt nici macar atat.
  Banal.Imi aprind o tigara si trag un fum.Nu ma mai recunosc.La inceput asta ma speria,dar cu timpul m-am obisnuit.
  Apare langa usa,imi ia tigara si o arunca.Ma impinge usor,apoi ma ia in brate.Niciun sentiment!Nicio tresarire!Se uita din nou la mine,se indeparteaza.
  Mda.asta e startul,acum incepe.Aceleasi reprosuri din fiecare zi,cum ca nu mai sunt cea de la inceput,cum ca s-a saturat si ca o sa plece.
  Iau tigarea,mai trag un fum.Ma asez pe scara privindu-l.Il ascult desii vorbele lui imi sunt de mult mute.Imi zic ca iar imi reproseaza in loc sa ma alinte,sa ma ajute.
  Il las sa ii treaca.Deja nu il mai tine mult.
  Acum a tacut.Se aseaza langa mine,trage si el un fum.Isi sprijina capul in maini si incepe sa planga.
  Realizez intr-un final,tarziu ca intotdeauna,ca el e probabil singurul care ma mai iubeste,singurul care a ramas langa mine,indiferent de intorsatura pe care a luat-o aceasta poveste.
 Imi petrec mainile in jurul gatului sau.Imi asez capul pe al lui umar si in cele din urma ii soptesc usor la ureche:"Iarta-ma!"
  Imi pare rau de el cand il vad cum se chiunie pentru mine,pentru noi....
  Dar paradoxal nu ma schimb.E mai simplu sa nu doara...Dar regretabil nu am constientizat ca cu timpul am incetat sa simt ceva frumos...Si e doar vina lor.Caci ei de mult mi-au intors lumea pe dos...