Astazi

      A trecut mult timp de cand nu m-am mai gandit la tine cu atata nesiguranta in suflet. De fapt, a trecut mult timp de cand nu te-am mai simtit atat de adanc in inima.
Astazi mi-ai invadat mintea, si mi-ai patruns sufletul si te-am simtit curgandu-mi prin vene. Astazi, mai mult ca niciodata, am simtit cum doare golul din piept, acel loc unde obisnuiai sa fii tu.Astazi timpul s-a reintors parca, facandu-ma sa retraiesc fiecare clipa in doi, astazi ti-am simtit atingerea, si saruturile moi, pe umerii-mi goi...Astazi te-am visat cu ochii deschisi, te-am avut pe retina...atat de real incat mi-a fost teama sa clipesc prea mult, gandindu-ma ca te-as putea strivi sub pleoapele-mi greoaie.
Astazi mi-am permis sa fiu slaba, pentru ca aveam nevoie de putina emotie si parca sufletul meu tanjea sa simta din nou ceva, orice, oricat de putin. Prea mult timp i-am interzis sa simta.


      Imi aduc amintea ziua in care mi-ai zis sa plec, imi aduc aminte ca mi-ai zis cu atata siguranta in glas, ca nu ma mai vrei, ca nu sunt eu acea femeie de care ai nevoie, ca nu ne potrivim...ca totul s-a terminat.
Inchid ochii, si ma vad pe mine, in fata usii tale, cu toate valizele in jurul meu, nestiind de unde trebuie sa o iau de la capat. Din momentul in care am pasit in afara casei tale, mi-am impus sa fiu tare...si exact asta am facut...
Mi-am luat bagajele, si visele, si toate iluziile cu mine, mi-am aprins o tigara, si am plecat. Nu, nu am plans nici macar o data de atunci si pana azi
Din senin, m -am trezit singura, intr-o casa necunoscuta, atat de rece, atat de nepersonala, atunci a fost momentul in care am simtit ca daca o sa cad, nu voi mai reusi sa ma ridic, si mi-am pastrat echilibrul. Mi-am luat energie din toate noptile in care lipseai de acasa, si din toate tipetele tale, mi-am luat putere din reprosuri si din ultima privire plina de ura pe care mi-ai aruncat-o...si tot veninul...da, tot acel venin pe care l-ai injectat in mine, m-a facut puternica.
      Oh..de-ai stii...
      De-ai stii cat am luptat sa te tin departe de mine, de-ai stii cat de mult m-am chinuit sa te ingrop undeva in trecut si amintiri, pentru totdeauna. De-ai stii cat mi-am jurat ca o sa suferi. Te uram prea mult, cu fiecare zi ce trecea te uram din ce in ce mai tare, te construiam asa cum voiam sa te vad pentru a-mi fi mie mai usor sa scap de tine, te sculptam cu chip de demon, pentru ca doar asa stiam ca nu trebuie sa ma apropi.. Si am reusit...
Si incet, am inceput sa ridic temelia unui nou inceput, si dadeam tot ce era mai bun in mine pentru a cladi ceva frumos.. si atunci, te-ai hotarat tu sa apari. De ce?
Am simtit cum toate umbrele trecutului pun stapanire pe mine si am luptat din nou cu ele, am luptat cu tine pentru ceea ce aveam acum...Si ai disparut din nou..
Nu se schimbase nimic.. tu erai acelasi jucator, iar eu aveam langa mine un barbat care ma facea sa zambesc din suflet, simteam ca ma reindragostesc..
Acum imi era natural sa aud vorbindu-se despre tine, fara sa ma treaca un fior prin tot corpul, acum puteam sa te vad, sa te simt langa mine, fara sa incep sa tremur de spaima...Acum puteam sa fiu eu, langa tine, si langa mlutitudinea ta de femei odioase, pe care nu le foloseai ca pe altceva decat un fel de obiecte sexuale, doar pentru a-ti demonstra virilitatea si potenta de barbat neimblanzit. Acum puteam sa iti privesc golul din suflet si incapabilitatea de a simti ceva real..Imi era din ce in ce mai clar ca nici pe mine nu m-ai iubit vreodata. Persoana pe care o iubesti, trebuie sa iti fie sfanta..In sfarsit, cu el de mana, intelegeam asta, sau cel putin asa credeam..

      Timpul a trecut straine...si odata cu el ai trecut si tu.
      Astazi realizez ca nu am inceptat sa te iubesc niciodata, ci doar m-am tot ferit la nesfarsit sa recunosc..Astazi te am mai adanc ca niciodata in suflet si nici timpul, sau vreun alt barbat nu va reusi sa te scoata de acolo.
Astazi sunt impacata cu gandul ca eu te iubesc, chiar daca tu nu ai facut-o niciodata. Stiu ca nu se merita osteneala de a te astepta, caci tu nu ai sa te mai intorci vreodata.
Astazi realizez ca toata iubirea asta multa, nu trebuie sa ma doara, caci e un dar mult prea frumos pentru sufletul meu. Ar trebui sa imi fie trist pentru tine, caci ai murdarit totul cu noroi, ca ne-ai pierdut parfumul, printre alte zeci de parfumuri ieftine, purtate de femei ce nu stiu sa daruiasca decat cateva momente de placere. 
Nu eu sunt cea care a pierdut lupta asta, iubitule. Si nu, eu nu te-am pierdut. Caci eu te-am pastrat cu sfintenie in suflet, eu te-am iubit si am avut grija de tine, eu am vorbit cu Dumnezeu despre tine, si in fiecare noapte, te-am sarutat in gand. 
Te-am iubit, din primul moment in care ti-am vazut acei ochi mari caprui, cu tonuri de verde. Te-am iubit cu fiecare anotimp ce a trecut, si tot atatea anotimpuri am sa te mai iubesc, ba chiar mai mult.

      Astazi mi-am dat voie sa te simt. De maine, totul v-a reveni la normal. Noi, doi straini, ce candva obisnuiau sa se intalneasca. Si folosind un cliseu, noua poate chiar ne era scris sa fim impreuna, dar tu, de data asta nu ai stiut sa citesti!


Cu dragoste,

Te admir, mama!

Te admir,mama!
Te admir pentru curajul pe care il ai in fiecare dimineata de a te ridica din pat nestiind ce te asteapta pe parcursul zilei.
Te admir pentru cat esti de frumoasa, dar in primul rand te admir pentru sufletul tau frumos. Nu stiu,mama cum ai reusit sa iti pastrezi sufletul atat de curat in lumea asta atat de murdara.Nu inteleg mama cum inima ta inca mai bate cu atata putere la cate a patimit. Nu inteleg unde mai gasesti in adancul tau atata putere cat sa poti sa mergi mai departe fara sa cedezi.
Ce inima de eroina bate in pieptul tau mama...
Astazi sunt femeie, insa nu pot mama, nu pot sa inteleg cum reusesti sa iti pastrezi intotdeauna un zambet pe chip si o vorba dulce, indiferent de cat de tare te doare sufletul. Cum reusesti mama?
Cum in tot cotidianul de zi cu zi si cum printre atatea probleme , mai poti sa rezolvi si problemele noastre?Cum poti mama?
Sufletul unei femei este precum o carte...Atatea amintiri, atatea emotii,atatea lacrimi si dorinte neimplinite, atata bucurie si atata tristete, atata grija si atata truda ce pastreaza in el de-a lungul unei vieti...
Sunt frustrata mama!Sunt suparata si dezamagita...Pentru ca eu nu pot...
Eu nu mai pot sa vad frumosul din sufletul meu...
Am obosit.Am obosit sa imi las inima sa se razboiasca cu lumea intreaga in incercarea ei de a demonstra ca iubirea adevarata este reala si nu exista doar in basmele cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. Am obosit sa incerc sa vad cate ceva frumos in fiecare om ce imi trece pragul sufletului ... Si sunt multi oameni care intra asa,cu bocancii plini de noroi de parca ar fi la ei acasa si care pleaca, la fel cum au venit,pe nepusa masa , lasand dezastru in urma lor. M-au obosit atatea masti, atatea promisiuni fade, atata rautate... Ma transform in ei, mama...Usor usor ma transform intr-un om rece,de piatra...Ma trasnform intr-un om fara sentimente si fara constiinta...Pare mai usor sa fii ca restul, decat sa te lupti impotriva lor...
Si mi-e dor mama, mi-e dor de un suflet bun si cald. Mi-e dor de o inima care sa bata sincer....De o inima in care sa pot sa ma cuibaresc si sa nu mai plec de acolo niciodata.
Mi-e dor sa nu mai doara atat de tare lacrimile planse in miez de noapte, de atatea griji si de atata dor, de atata singuratate, de atatea frustrari, de atatea intrebari fara raspuns.
Cate lacrimi ai adunat mama in toti anii acestia pe perna ta, atunci cand nimeni nu te vedea? Cate?
Si cate lacrimi trebuie sa mai adun eu pana la final?
Sufletul mi-e pustiu de la o vreme, si mi-este singur si mi-este trist. Noptile sunt atat de lungi si reci, intr-un pat si mai rece, intr-un pat strain. Zilele trec prea repede,ca si cum nici nu ar fi...timpul asta trece,asemeni unei adieri de vant, intr-o zi caniculara de august, fara sa il simti.
Eu cred ca m-am nascut in secolul nepotrivit, caci traiesc intr-o vreme in care ma chinui sa repar lucruri stricate in timp ce altii le arunca...Asa e si cu sentimentele, asa e si cu sufletul..
Te admir, mama! Pentru tot ceea ce esti! Pentru credintele tale, pentru ca tu inca mai crezi! Te admir pentru curaj si pentru dedicare, pentru toata iubirea cu care ne coplesesti. Pentru zambetul tau sincer. Te admir pentru toata puterea pe care o ai in tine si pentru ochii tai blanzi. Pentru ca fiecare vorba a ta e medicament pentru inima mea!!!

A venit timpul sa ne oprim sa mai luptam,a venit momentul sa ne inchidem ranile si sa incheiem acest lung razboi. A venit momentul in care trebuie sa fim sinceri si sa intelegem ca totul s-a terminat cu mult timp in urma si ca ne-am agatat de o naluca. Tu nu mai esti de mult prea mult timp tu,iar eu,eu pur si simplu nu te mai recunosc.Timpul a fost impotriva noastra inca de la inceput,iar daca inceputul este gresit,nimic nu poate sa mai fie bine,in privinta asta ai avut mereu dreptate,chiar daca mi-a fost greu sa recunosc un timp. Ne-am sacatuit de vlaga si nu am facut decat sa luptam unul impotriva celuilalt cu toate armele pe care le aveam,sau cel putin tu ai facut asta cum ai stiut mai bine.
Am inceput sa cred ca iubirea nu iarta si stiu ca acum ma doare,dar sper ca intr-o zi sa imi treaca...
Povestea noastra a ajuns la final.
Cu fiecare zi te-ai indepartat tot mai mult de mine, si am adunat atat de multe zile,de parca ar fii trecut o viata.
Sper sa fii fericit,vreau sa fii doar iubit,poate ca eu chiar nu am oferit tot ce iti poate oferi o alta ea.Sper sa fii implinit,sa poti sa zambesti din suflet,in zori, la rasarit. Sper sa ne putem intalni peste un timp si sa ne putem privi in ochi fara sa doara atat de tare cum doare acum.
De-a lungul anilor am invatat pe propria-mi piele cat de dureroase sunt toate despartirile si cum fiecare om ce pleaca din viata ta iti mai ia cate o bucatica din suflet. Si...nu ti-o mai inapoiaza. Ma gandeam ca noi nu o sa sfarsim ca restul, ingropati in regrete,in vorbe grele aruncate fara noima,in deziluzii si dezamagiri.Mult timp am sperat ca noi chiar putem sa invingem totul,chiar si orgoliile noastre prostesti si imature,insa nu am fost capabili. Nu am stiut sa ne aparam dragostea si am lasat-o sa moara putin cate putin printre jigniri si reprosuri,printre cearceafuri reci si nopti adormite printre lacrimi...M-am pierdut in sufletul tau si nu reusesc sa ma mai regrasesc,mi-am inchis inima si am devenit de piatra, ochii mi-au secatuit de atatea lacrimi varsate si nu mai am putere...
La inceput mi-ai promis ca o sa ma iubesti o viata si eu te-am crezut. Acum,la final, eu iti doresc sa fii iubit o viata asa cum te-am iubit eu,si vreau sa ma crezi!

Ghinionista

   Omul potrivit la momentul nepotrivit, cred ca asta este defapt definitia ta.

   Ai aparut de nicaieri si nici acum nu inteleg motivul, ai deschis o fereastra, trezind in mine o iluzie,intunecandu-mi complet ratiunea.M-am zbatut,si Dumnezeu stie cat m-am zbatut sa nu simt.Insa tu ai stiut inca de la inceput motivul pentru care ai intrat in viata mea.Aveai un scop ce trebuia atins...Eu mi-am pastrat vie speranta unei povesti diferite.Am ales sa cred ca de acasta data va fi bine. Pana la urma erai doar un necunoscut ce parea sa aiba un interior frumos.Iti simteam caldura, cu fiecare apropiere tot mai intensa,insa in acelasi timp atat de straina pentru mine.Genul ala de caldura sfasietoare ce iti taie respiratia...

   Si... am gustat din marul dragostei.Fiecare respiratie a ta pe pielea mea imi provoca fiori,fiecare gest imi starnea curiozitatea si fiecare atingere,dorinta.Era atat de intens si totusi atat de straniu.Stiam ca nu este bine,dar atunci,de ce se simtea atat de bine?

   Veneai,ma mangaiai,ma sarutai si mai apoi plecai o data cu soarele.Imi spuneai ca iti apartin,insa tu niciodata nu mi-ai apartinut.Cuvinte de dor,soapte de amor, toate fara rost...caci ea era cu tine.

   Ti-am spus ca nu am nevoie de sentimente perfecte, ci de sentimente cinstite, si nu,nu este nevoie sa te scuzi,caci nu este vina ta,eu mi-am facut iluzii, eu am fost cea care a visat.Nu pot avea ceva ce nu mi s-a dat, si nu sunt eu stapana inimii tale, eu sunt doar cea care este in plus...cea care,doar a pierdut.

   Mi-as dori sa fiu ca si tine,sa fiu eu cea puternica,sa fiu eu cea care pleaca pentru un timp,sau poate definitiv.Sa fii tu cel ce ma roaga sa mai raman macar o zi.Am vrut sa iti ofer tot,am vrut sa nu tin cont de consecinte,am vrut sa iti demonstrez de cata iubire sunt capabila.Am vrut sa te las sa ma cunosti, insa inima ta a fost de piarta.Ti-am cerut doar sinceritate, caci de multe ori ti-am spus ca doar asta imi lipseste,un om sincer alaturi.

   Insa, la final , ai sfarsit ca toti ceilalti,incurcandu-te in propriile minciuni si fugind ca un las..

Eu nu aveam nevoie de foarte multe lucruri,aveam nevoie de iubire!

Iarta-ma ca nu mai vreau sa lupt,dar simt ca noi am ajuns la final.Simt ca am epuizat tot ce aveam de daruit, si nu ne hraneste decat nebunia asta crunta de a ne lovi, de a ne rani din ce in ce mai tare.Ce avem noi nu mai seamana a iubire, de prea mult timp e doar un razboi in doi, iar eu am obosit.

Iarta-ma ca renunt, dar am obosit sa doara, si am obosit sa cersesc dragoste.Am obosit tanjind dupa o mangaiere si o imbratisare.

N-am avut niciodata nevoie de cadouri scumpe, si nu ti-am cerut niciodata nimic mai mult decat ce bratele tale de muritor ar fi reusit sa infaptuiasca.Nu ti-am cerut nici averi, si nici vacante exotice, si nici cine la restaurantul meu preferat, ti-am cerut doar timp, timp si afectiune.

Ti-am cerut sa ma iubesti nebuneste asa cum si eu te-am iubit.Te-am rugat sa fii langa mine atunci cand am nevoie de tine, nu atunci cand iti amintesti.Te-am rugat sa ma accepti cu toate temerile si credintele mele, cu toate nebuniile si copilariile mele,cu toata fermitatea mea de femeie matura ,cu tot cu lacrimile si ranile mele.Mi se parea normal pentru ca si eu faceam la fel.

Langa tine era important orice gest lipsit de importanta.

Nu ti-am cerut promisiuni, pentru ca promisiuni poate oferi oricine, cum nu am nevoie nici sa imi spui ca ma iubesti doar ca sa uit ca ma ranesti.

E frig langa tine de la un timp, stii?E rece si intuneric si e trist.

E trist sa vezi sentimente calcate in picioare, si e trist sa nu mai cunosti omul langa care stai.E infiorator sa imbratiseszi un strain ce reprezinta totul tau.

Si plec cu toate gandurile mele.Si de data asta vreau sa plec definitiv pentru ca nu mai vreau sa doara, asa ca te rog sa nu ma mai intorci din drum doar pentru a prelungi un sfarsit iremediabil.
Te rog sa ma lasi sa fiu fericita asa cum langa tine nu am putut sa fiu, 
Nu te intoarce si lasa-ma doar sa ma redescopar si sa vad ca pot mai mult,lasa-ma sa cred din nou in mine si nu imi mai rupe aripile in zbor,caci doare...
Nu imi mai spune ca regreti si ca de data asta o sa fie diferit.De mult prea multe ori mi-ai spus ca va fi altfel,dar niciodata nu a fost.Doar ne-am consumat pe noi intr-o relatie bolnavicioasa pe care am numit-o iubire.O relatie ce mi-a taiat respiratia de multe ori,si care m-a lasat rece si cu inima franta de si mai multe ori.
Stiu ca te-am iubit,te-am iubit cu adevarat pentru ca simteam cum ma topesc dupa zambetul tau, insa nu a fost suficient.M-ai avut la picioarele tale, si nu a fost suficient.Te-am iubit cu toata inima mea,crezand ca tot asa ai sa poti si tu sa ma iubesti, insa am gresit.
Si, acum este totul asa cum este. Am lasat de la mine de atatea ori, insa aici nu a mai ramas nimic si poate eu sunt cea care are acum de pierdut, dar e mai bine asa.A fost vina mea ca te-am iubit asa cum nu credeam ca poate sa iubeasca un om si nu am primit nici macar pe jumatate din tot ce ti-am oferit.
De aceea eu plec.Plec,lasand in urma vise si iluzii si promisiuni.Plec,crezand ca intr-un final amandoi ne vom gasi adevaraul suflet pereche, si abia atunci o sa putem spune ca suntem cu adevarat fericiti...

Poate candva, cu trecerea timpului ai sa intelegi ca eu nu aveam nevoie de foarte multe lucruri,aveam nevoie de iubire!