E nostalgica si melancolica,adesea meditativa poate.Imi place sa privesc stropii mari de ploaie cum imi izbesc fata.Iubesc sa ating cu buzele ploaia,sau..ploaia sa ma atinga pe mine...Cand ploua,imi imaginez ca cerul plange.Iubesc sa incerc sa dezleg misterul lacrimilor acestuia.Lacrimile lui sunt reci,dar atunci cand imi ating fata par fierbinti.
Iubesc sa privesc frunzele caramizii,sau poate ca iubesc ca ele sa-mi priveasca fericirea de pe chip.E atat de frumos covorul cu care ele imbraca intreg pamantul.Atat de emotionant mistic si trist in acelas timp.
E atat de liniste...ador sa aud balada vantului soptindu-mi la ureche sunete ce doar el pare a le cunoaste.Ador sa privesc cerul.Are atatea nunante.Imi place sa ma joc cu norii,sau ei sa se joace cu imaginatia mea,cu mine.
Toamna isi poarta pe umeri un fel de tristete ce te face sa zambesti.E atat de cuminte si totusi atat de jucausa.Pare un copil curios,un copil hotarat sa faca noi descoperiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu