Da,intr-adevar de la iubire la ura nu este decat un singur pas.Atunci cand iti sunt ranite sentimentele,sau adesea orgoliul,strigi in toate cele patru parti ale lumii cat de mult urasti persoana respectiva.Defapt aceasta ura este decat o stare de furie si disperare.O senzatie ce-ti lasa un gust amar.
Eram tentata sa il opresc razandu-i in fata si spunandu-i ca opusul iubirii este indiferenta,dar l-am lasat sa continue.L-am lasat sa se inece in propriul venin si sa se minta singur,caci in fond el cauta-se asta.Si cu cat il ascultam mai mult,cu atat ii vedeam orgoliul mai ranit si mai la pamant,observam cum sentimentele lui,atat de iubire cat si de ura nu erau asa de puternice pe cat ii era propria persoana.
Ce il durea pe el defapt?Il durea ca o pierdu-se din cauza lui,il durea sa se stie vinovat si tocmai din acest motiv cauta pe cine sa dea vina pentru toata "suferinta"lui infirma.Simtea nevoia sa raneasca,sa darame,sa calce in picioare,doar pentru simplu fapt de a arata lumii cat este de puternic,iar mai apoi,lua pozitia de victima,genul de om lipsit de aparare ce cauta intelegere si sprijin.
Un actor ce excela la capitolul "lipsa de sentimente",un biet baiat ce credea ca totul i se cuvine,o simpla fiinta ce mai presus de tot se iubea pe el.
L-am mai ascultat ceva timp,dupa care l-am lasat in pace,mi-am intors privirea vazandu-mi de drum,constienta fiind de faptul ca el este doar unul din miile de exemplare de acelas gen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu