Te admir, mama!

Te admir,mama!
Te admir pentru curajul pe care il ai in fiecare dimineata de a te ridica din pat nestiind ce te asteapta pe parcursul zilei.
Te admir pentru cat esti de frumoasa, dar in primul rand te admir pentru sufletul tau frumos. Nu stiu,mama cum ai reusit sa iti pastrezi sufletul atat de curat in lumea asta atat de murdara.Nu inteleg mama cum inima ta inca mai bate cu atata putere la cate a patimit. Nu inteleg unde mai gasesti in adancul tau atata putere cat sa poti sa mergi mai departe fara sa cedezi.
Ce inima de eroina bate in pieptul tau mama...
Astazi sunt femeie, insa nu pot mama, nu pot sa inteleg cum reusesti sa iti pastrezi intotdeauna un zambet pe chip si o vorba dulce, indiferent de cat de tare te doare sufletul. Cum reusesti mama?
Cum in tot cotidianul de zi cu zi si cum printre atatea probleme , mai poti sa rezolvi si problemele noastre?Cum poti mama?
Sufletul unei femei este precum o carte...Atatea amintiri, atatea emotii,atatea lacrimi si dorinte neimplinite, atata bucurie si atata tristete, atata grija si atata truda ce pastreaza in el de-a lungul unei vieti...
Sunt frustrata mama!Sunt suparata si dezamagita...Pentru ca eu nu pot...
Eu nu mai pot sa vad frumosul din sufletul meu...
Am obosit.Am obosit sa imi las inima sa se razboiasca cu lumea intreaga in incercarea ei de a demonstra ca iubirea adevarata este reala si nu exista doar in basmele cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. Am obosit sa incerc sa vad cate ceva frumos in fiecare om ce imi trece pragul sufletului ... Si sunt multi oameni care intra asa,cu bocancii plini de noroi de parca ar fi la ei acasa si care pleaca, la fel cum au venit,pe nepusa masa , lasand dezastru in urma lor. M-au obosit atatea masti, atatea promisiuni fade, atata rautate... Ma transform in ei, mama...Usor usor ma transform intr-un om rece,de piatra...Ma trasnform intr-un om fara sentimente si fara constiinta...Pare mai usor sa fii ca restul, decat sa te lupti impotriva lor...
Si mi-e dor mama, mi-e dor de un suflet bun si cald. Mi-e dor de o inima care sa bata sincer....De o inima in care sa pot sa ma cuibaresc si sa nu mai plec de acolo niciodata.
Mi-e dor sa nu mai doara atat de tare lacrimile planse in miez de noapte, de atatea griji si de atata dor, de atata singuratate, de atatea frustrari, de atatea intrebari fara raspuns.
Cate lacrimi ai adunat mama in toti anii acestia pe perna ta, atunci cand nimeni nu te vedea? Cate?
Si cate lacrimi trebuie sa mai adun eu pana la final?
Sufletul mi-e pustiu de la o vreme, si mi-este singur si mi-este trist. Noptile sunt atat de lungi si reci, intr-un pat si mai rece, intr-un pat strain. Zilele trec prea repede,ca si cum nici nu ar fi...timpul asta trece,asemeni unei adieri de vant, intr-o zi caniculara de august, fara sa il simti.
Eu cred ca m-am nascut in secolul nepotrivit, caci traiesc intr-o vreme in care ma chinui sa repar lucruri stricate in timp ce altii le arunca...Asa e si cu sentimentele, asa e si cu sufletul..
Te admir, mama! Pentru tot ceea ce esti! Pentru credintele tale, pentru ca tu inca mai crezi! Te admir pentru curaj si pentru dedicare, pentru toata iubirea cu care ne coplesesti. Pentru zambetul tau sincer. Te admir pentru toata puterea pe care o ai in tine si pentru ochii tai blanzi. Pentru ca fiecare vorba a ta e medicament pentru inima mea!!!

A venit timpul sa ne oprim sa mai luptam,a venit momentul sa ne inchidem ranile si sa incheiem acest lung razboi. A venit momentul in care trebuie sa fim sinceri si sa intelegem ca totul s-a terminat cu mult timp in urma si ca ne-am agatat de o naluca. Tu nu mai esti de mult prea mult timp tu,iar eu,eu pur si simplu nu te mai recunosc.Timpul a fost impotriva noastra inca de la inceput,iar daca inceputul este gresit,nimic nu poate sa mai fie bine,in privinta asta ai avut mereu dreptate,chiar daca mi-a fost greu sa recunosc un timp. Ne-am sacatuit de vlaga si nu am facut decat sa luptam unul impotriva celuilalt cu toate armele pe care le aveam,sau cel putin tu ai facut asta cum ai stiut mai bine.
Am inceput sa cred ca iubirea nu iarta si stiu ca acum ma doare,dar sper ca intr-o zi sa imi treaca...
Povestea noastra a ajuns la final.
Cu fiecare zi te-ai indepartat tot mai mult de mine, si am adunat atat de multe zile,de parca ar fii trecut o viata.
Sper sa fii fericit,vreau sa fii doar iubit,poate ca eu chiar nu am oferit tot ce iti poate oferi o alta ea.Sper sa fii implinit,sa poti sa zambesti din suflet,in zori, la rasarit. Sper sa ne putem intalni peste un timp si sa ne putem privi in ochi fara sa doara atat de tare cum doare acum.
De-a lungul anilor am invatat pe propria-mi piele cat de dureroase sunt toate despartirile si cum fiecare om ce pleaca din viata ta iti mai ia cate o bucatica din suflet. Si...nu ti-o mai inapoiaza. Ma gandeam ca noi nu o sa sfarsim ca restul, ingropati in regrete,in vorbe grele aruncate fara noima,in deziluzii si dezamagiri.Mult timp am sperat ca noi chiar putem sa invingem totul,chiar si orgoliile noastre prostesti si imature,insa nu am fost capabili. Nu am stiut sa ne aparam dragostea si am lasat-o sa moara putin cate putin printre jigniri si reprosuri,printre cearceafuri reci si nopti adormite printre lacrimi...M-am pierdut in sufletul tau si nu reusesc sa ma mai regrasesc,mi-am inchis inima si am devenit de piatra, ochii mi-au secatuit de atatea lacrimi varsate si nu mai am putere...
La inceput mi-ai promis ca o sa ma iubesti o viata si eu te-am crezut. Acum,la final, eu iti doresc sa fii iubit o viata asa cum te-am iubit eu,si vreau sa ma crezi!